Va salut. Am avut prilejul sa inteleg un lucru de o importanta foarte mare pentru mine pe care am sa vi- l impartasesc si voua. Am o relatie foarte dificila cu mama dintotdeauna si nu-mi fac iluzii sa se amelioreze. Dar o iubesc si de-acum o iubesc cu atat mai mult cu cat inteleg din motivele care au facut-o sa devina rece poate, autista in ce ma priveste pe mine in special si pe oameni in general. O femeie cum nu se poate mai frumoasa, decenta, retrasa, invidiata pentru aspect si condititia ei de femeie realizata, s-a luptat ani buni cu judecata gresita a tuturor asupra adevaratei sale firi. A luptat pana a ales sa renunte la lumea care o eticheta ca increzuta, superioara’n cap cum zic eu si s-a izolat de ea pentru totdeauna. Cine stie despre sine ca nu poate orice-ar face sa scape de o “stampila” injusta aplicata de catre anturaj sau, extrapoland, de societate, va intelege mai bine ce spun. Nu cred ca mama ar fi iesit din lume insingurandu-se daca ar fi gasit
“judecatori” drepti ai firii sale, oameni care sa-i recunoasca si sa-i aprecieze simplitatea si omenia, bunul ei simt si s-o trateze ca atare.
Am fix caracterul mamei, sunt transanta si foarte selectiva, nu vreau orice si cu orice pret si sunt un fel de kamikaze, risc enorm fiind directa in relatiile cu ceilalti si ma arunc fara ezitare in izolare daca simt ca sunt judecata gresit. Priviti va rog poza mea: nu-i asa ca veti spune ca sunt increzuta? Nu am putere sa va conving ca nu sunt, este si povestea mea cum a fost a mamei mele. Inabordabilitatea mea aparenta si superioritatea din capu’ meu pentru care, nevinovata, trag ponoase, sunt doar visarea, distanta de realitate si expresia durerilor mele pe care le afiseaza, nefericita de mine, chipul meu. Patita, mama va disparea fara sa creada ca eu am vazut-o asa cum e si ca am iubit-o exact asa. Iar eu ii copiez fara sa vreau destinul pentru ca renunt sa ma mai traduc celor pe care nu-i conving ca nu sunt asa cum le place sa ma dispretuiasca a fi. M-am izolat. Ma izolez. Raman izolata. Ma menajez.